Fiecare dintre noi are acasa cate o "caseta cu bijuterii" sau chiar mai multe in care ne punem micile noastre accesorii sclipitoare, care ne insotesc la fiecare iesire. Eu de exemplu nu pot pleca de-acasa fara cercei si ceas, ma simt parca as fi lipsita de feminitate. E ca si cum nu m-as machia deloc sau nu m-as pieptana. Uneori port chiar si in casa cercei, asa ca sa ma simt mai bine in pielea mea. Si de ce nu ne-am gati si in casa, ca doar pentru noi o facem in primul rand si apoi pentru ceilalti.
Bijuteriile sunt acel ceva care ne face sa ne simtim mai frumoase, care vorbeste foarte mult despre noi, despre stilul si despre personalitatea noastra. De aceea e important sa stim cum trebuie sa le purtam, ca sa creem un impact maxim si sa ne punem mai bine in valoare prin intermediul lor.
Cercei
Daca ai gatul lung, urmeaza sa te imbraci cu o rochie decoltata sau sa adopti o tinuta de seara, nu ezita sa porti cercei mari, rotunzi, prelungi sau tip candelabru. Te vor face sa pari mai svelta, iti vor pune in evidenta gatul si-ti vor incadra mai bine chipul.
Cercei mari |
Daca, in schimb, vrei sa te imbraci casual sau office, accesorizeaza-te cu niste cercei mici sau medii, care sunt foarte sic si destul de versatili, astfel incat sa se potriveasca la orice tinuta ai alege.
Cercei mici sau medii |
Coliere, lanturi si pandantive
Poarta coliere mari si cu multe pietre la tinute simple care nu prezinta modele in designul materialului. In acest fel, bijuteria va fi mai bine pusa in valoare. Poti asorta colierele mari si la rochite foarte decoltate sau fara bretele, pentru a-ti sublinia mai bine linia bustului.
Coliere mari |
Lanturile si pandantivele suprapuse sunt foarte la moda in perioada asta, iar vestea buna este ca le poti asorta aproape la orice tinuta de zi cu zi. Poti alatura lanturi de diverse marimi si diverse tipuri de zale sau margele, important este sa nu intreci masura, folosind prea multe in acelasi timp.
Lanturi si pandantive suprapuse |
Iata alte cateva sugestii despre cum poti purta un colier in functie de linia decolteului!
Cum porti purta un colier in functie de linia decolteului |
Bratari
In prezent e la moda sa porti mai multe bratari la o mana, de diferite culori si marimi, asa ca nu fii timida si experimenteaza! Nu e musai sa-ti asortezi toate culorile bratarilor de la mana cu hainele pe care le porti, daca vei crea contraste intre ele ar fi chiar mai bine! Nu alatura insa, bratari cu pietre foarte mari, langa unele cu margele mici, fiindca nu vei face o impresie prea buna. Purtarea mai multor tipuri de metale in acelasi timp este destul de riscanta, asa ca decat sa gafezi mai bine eviti sa le combini. Daca ai o bratara cu piatra mare pe mijloc, nu o lasa sa-ti atarne pe brat, pentru ca pe langa faptul ca te va incomoda in gesturi, se va intoarce mereu cu piatra in jos si va trebui s-o rearanjezi din timp in timp.
Bratari |
Inele
Daca vrei sa pui in valoare un inel, tine cont de aceaste reguli: nu-l purta pe acelasi deget cu un altul (exceptie face inelul de logodna, alaturi de verigheta) si nu pune pe aceeasi mana prea multe bratari sau prea mari ca sa nu ii anulezi efectul. Cele mai bune combinatii sunt: un inel impozant cu o bratara simpla sau fara sau un inel simplu cu mai multe bratari mari.
Inele |
Surse foto: justjared.com, inthecloset.com, whosdatedwho.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu